Prețul laptelui îi falimentează pe fermieri, dar Bruxelles-ul ridică din umeri, iar Bucureștiul tace
2026-03-23 - 05:03
În timp ce fermierii europeni, inclusiv cei români, spun că sunt falimentați din cauza prețului mic al laptelui la poarta fermei și a costurilor de producție care au continuat să crească în ultima perioada, oficialii de la Bruxelles nu au nicio soluție pentru a evita falimentul multor ferme zootehnice de creștere a vacilor. Monitorizăm situația, există turbulențe pe piață și suntem foarte îngrijorați, le-a transmis Comisia Europeană în loc de soluții. Și în România producătorii de lapte au adresat săptămâna trecută o scrisoare Guvernului și Parlamentului, în care le cer ajutorul, dar până acum singurul răspuns a fost tăcerea.
Share this post: